Federația Română de Fotbal a anunțat că Mirel Rădoi, selecționerul naționalei U21 a României, a prezentat lista preliminară a jucătorilor din străinătate convocați pentru debutul preliminariilor EURO 2021, meciul programat pe 10 septembrie, în Danemarca.
Pentru campania care va demara în această toamnă sunt eligibili jucătorii născuți începând cu 1 ianuarie 1998.
Lista convocărilor preliminare:
Andrei Rațiu (Villarreal/Spania)
Vlad Dragomir (Perugia/Italia)
Mihai Dobre (Yeovil/Anglia)
Adrian Petre (Esbjerg fB/Danemarca)
Alexandru Pașcanu (Leicester/Anglia)
Denis Drăguș (Standard/Belgia)
Vladimir Screciu (Genk/Belgia)
Tricolorii Under 21 se vor reuni duminică, 1 septembrie, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, unde se vor pregăti timp de o săptămână, până pe 8 septembrie, când e programată plecarea la Aalborg. Meciul cu Danemarca e programat pe 10 septembrie, de la ora locală 18:30 (19:30, ora României).
Campania care va începe în luna septembrie a acestui an se va încheia în octombrie 2020, pe teren propriu, contra Maltei. Începând cu EURO 2021, la turneul final vor participa 16 echipe. Pe lângă cele două formații gazdă, Ungaria și Slovenia, se vor califica direct cele 9 câștigătoare ale grupelor și cel mai bun loc doi. Celelalte 8 formații clasate pe locul secund vor disputa între ele un baraj în dublă manșă pentru celelalte 4 locuri disponibile.
Programul tricolorilor U21 în viitoarele preliminarii este următorul:
6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda, Irlanda de Nord – Malta
10 septembrie 2019: Ucraina – Malta, Finlanda – Irlanda de Nord, Danemarca – România
10 octombrie 2019: Finlanda – Malta, Danemarca – Irlanda de Nord, România – Ucraina
14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca, România – Irlanda de Nord
14 noiembrie 2019: România – Finlanda
15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca
19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România , Danemarca – Malta
27 martie 2020: Malta – Ucraina
31 martie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca , Malta – Finlanda
4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România
8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România
9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România , Malta – Danemarca
13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta , Danemarca – Finlanda
Sursa: FRF
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...
-
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)