Mai sunt câteva zile până la începerea lucrărilor de decolmatare pe canalul Sidor-Letea din Tulcea, traseu care asigură accesul populaţiei în satul Letea.
“Licitaţia pentru decolmatarea canalului Sidor-Letea s-a încheiat şi cred că în zece zile vor începe lucrările”, a declarat guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Cătălin Ţibuleac.
Acesta a mai afirmat că în urma semnalelor primite din partea agenţilor ecologi pentru decolmatarea unor noi canale, va reveni cu o adresă către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
„Vrem să repunem în discuţie lista lucrărilor care trebuie realizate în regim de urgenţă”, a menţionat guvernatorul Deltei.
Potrivit acestuia, lucrările de intervenţie care vor fi supuse dezbaterii membrilor CJSU au în atenţie inclusiv asigurarea accesului mijloacelor pentru situaţii de urgenţă în unele zone izolate din Rezervaţie.
Colmatarea se manifestă pregnant în lunile iulie şi august ale fiecărui an și este un fenomen natural caracterizat prin scăderea nivelului apei de pe canale, iar operatorii turistici solicită intervenţia autorităţilor.
„Cred că cel puţin 30% din traseele turistice din Deltă sunt impracticabile. Peste două săptămâni, nu cred că vom mai putea intra nici pe canalele pe care intrăm acum, pentru că Dunărea scade. Cel puţin în zona Tulcei este catastrofal”, a declarat Mihai Baciu, operator turistic cu 20 de ani de experienţă în domeniu.
Printre canalele pe care autorităţile ar trebui să intervină se numără Şontea, Litcov şi canalul către satul Caraorman. Anul trecut, conducerea ARBDD a decis înfiinţarea unui serviciu propriu de decolmatări, astfel încât lucrările să poată începe într-un timp cât mai scurt, iar comunităţile locale să nu aibă de suferit. Departamentul de decolmatare nu este funcţional pentru că nu există buget în acest sens.
Redactor: Sondra Sandu
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Primăria Orașului Năvodari organizează licitaţie publică în vederea vânzării unui teren în suprafaţă de 142mp, strada Bradului fn
PRIMĂRIA ORAŞ NĂVODARI organizează licitaţie publica în vederea vanzarii unui teren în suprafaţă de 142mp, situat în oraşul Năvodari, strada...