Astăzi, a avut loc ultima întâlnire din cadrul proiectului „Rețea pentru cooperare inteligentă a comunităților din regiunea transfrontalieră a Mării Negre”.
Principalii pioni ai acestui program au fost reprezentanții administraței orașului Balchik din Bulgaria, în calitate de inițiatori și cei ai administraței năvodărene. Acestora li s-au alăturat pe tot parcursul proiectului și alți 22 de participanți, angajați de specialitate ai primăriilor din orașele de coastă ale Bulgariei și României, din zona transfrontalieră. După doi ani de discuții, tratative, work-shopuri și traininguri, a sosit momentul bilanțului. Aflați în sala de conferințe a casei de cultură „Pontus Euxinus” din Năvodari, reprezentanții celor două delegații și-au exprimat concluziile pe marginea acestui demers.
Alți doi oameni importanți care s-au implicat în buna desfășurare a acestui proiect au fost Bozhanka Dobreva, coordonator proiecte europene pe parte transfrontalieră și Adrian Constantin, şef Serviciu Achiziţii Publice din cadrul primăriei Năvodari .
Concluzia comună pentru toți cei prezenți astăzi la întâlnire a fost aceea că proiectul „Rețea pentru cooperare inteligentă a comunităților din regiunea transfrontalieră a Mării Negre” s-a încheiat cu succes și constituie o punte durabilă cu perspective mărețe pentru cele două țări implicate.
Sursa: https://www.tvlitoral.ro/proiect-de-succes-pentru-balchik-si-navodari/
Articolul Proiect de succes pentru Balchik și Năvodari apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024