Poliția Română precizează că doi bărbați au fost surprinși în flagrant delict, în timp ce ar fi încercat să comercializeze droguri de risc și de mare risc.
Aceștia au fost depistați de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, în noaptea de 19/20 august a.c., în timp ce ar fi încercat să comercializeze droguri de risc și de mare risc, în incinta unui club din stațiunea Mamaia.
Asupra bărbaților au fost descoperite 2 grindere, un cântar, o pipă, o punguță cu canabis, 74 de comprimate de ecstasy, un pliculeț cu cocaină, două fragmente de comprimate ecstasy și 110 grame de hașiș.
Toate acestea au fost ridicate în vederea continuări cercetărilor.
La data de 20 august a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cei doi bărbați, ulterior fiind emise mandate de arestare preventivă pentru de 30 de zile de către Tribunalul Constanța.
Sursa: Comunicat IGPR
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024