La Constanța se desfășoară în această perioadă cea de-a IV–a ediție a Taberei de pictură: Arta împotriva urii sociale, discriminării, antisemitismului și xenofobiei – Pictură, nu ură!
37 de tineri artiști, elevi ai colegiilor de artă din Bacău, Buzău si Constanța, dar și din localitatea Cumpăna, îndrumați de profesori de arte plastice, realizează lucrări care au ca subiect mesajul artei plastice împotriva oricăror forme de manifestări ale urii sociale, sub sintagma: Pictură, nu ură!
Lucrările realizate vor fi expuse la data de 31 august la Muzeul de Artă din Constanța și vor ajunge apoi în galerii de artă din Vatican, Israel, Austria și Norvegia.
Tabăra este organizată de Federația Comunitătilor Evreiești din România – Cultul Mozaic si Fundația Filderman pentru Educație, Cultură și Artă, în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernul României, Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Județean Constanța, Comunitatea Evreilor din Constanța, Primăria Cumpăna, Clubul Cavalerilor Ospitalieri – Cavaleri de Malta si Colegiul Național de arte „ Regina Maria“.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
DSP Constanța desfășoară o campanie de prevenire a consumului de tutun
Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară pe parcursul lunii mai o campania ”De unde știi…adevărul despre tutun?”. Consumul de...