Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) vă așteapă în acest weekend la Vama Veche.
Până duminică, la Cortul de chill, o echipă întreagă de specialisti și voluntari ALIAT oferă informații privind reducerea riscurilor asociate consumului excesiv de alcool.
”Vă așteptăm între orele 10.00 – 1.00 cu sfaturi și idei de relaxare”, menționează ALIAT.
Consumul dăunător de alcool încă este foarte mult stigmatizat de către societate și sunt puțini cei care conștientizează și recunosc că au această problemă.
Mai mult, sistemul românesc de sănătate nu este suficient de pregătit și de deschis pentru a oferi un ajutor real acestor persoane și familiilor lor.
Astfel, pe fondul stigmatului social și al lipsei de servicii medicale adecvate pentru consumatori problematici de alcool, echipa ALIAT a creat un sistem amplu de prevenire și de tratament prin derularea consecventă a programelor sale.
ALIAT este o asociaţie în domeniul sănătății mintale, fondată în anul 1993, si este una din primele organizaţii care activează în domeniul adicţiilor din România.
Cei interesați pot contacta ALIAT la ALCOLINE 021.9335.
Preocuparea principală a ALIAT a fost să dezvolte de a lungul acestor ani programe de prevenție primara, secundara si tertiara, dar și de tratament pentru persoanele dependente de alcool și droguri, sa le ajute să conștientizeze că au aceste probleme, să ceară ajutor specializat și să învețe din nou să se integreze social.
Informatii găsiți și la următoarele link-uri:
www.alcohelp.ro
www.clinica-aliat.ro
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024