Guvernul a decis ca în anul şcolar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, să fie cel stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, aflat în plată în anul şcolar 2018-2019.
”Etapa fundamentării proiectului de buget pentru anul 2019 a fost deja finalizată anterior apariţiei noilor prevederi legale, stabilite de Legea nr. 38/2019. Prin urmare, pentru a diminua riscurile ca o parte dintre elevi să nu poată beneficia de burse în anul şcolar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă, este cel stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, aflat în plată în anul şcolar 2018-2019”, precizează Executivul.
Totuși, în funcție de bugetele pe care le au la dispoziție, autoritățile locale pot decide majorarea burselor primite de elevi în anul școlar 2019-2020.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024