Mai multe fonduri europene pentru România

România se bucură de o propunere favorabilă în privința bugetului alocat de Comisia Europeană. Țara noastră va beneficia de o creștere de 8% a fondurilor europene față de exercițiul financiar actual.

Declarația îi aparține ministrului Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, și a fost făcută în cadrul Seminarului ”Reorganizarea Sistemului de Transfuzie din România.”
Cu aceeași ocazie, ministrul Fondurilor Europene a afirmat că foarte importante sunt programele de screening. În această toamnă, vor fi lansate ghiduri pentru caravanele din cadrul programelor de screening.
Ghidurile care se vor lansa în octombrie şi noiembrie însumează aproximativ 80 de milioane de euro, sume pe care Ministerul Sănătății, institutele din subordinea acestuia, spitalele care le vor accesa le vor utiliza pentru a desfășura aceste caravane în ţară.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole