Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului

Astăzi este Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului.
Aceasta este marcată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în fiecare an la data de 17 septembrie, cu scopul de a fi dezvoltate politici şi practici privind siguranţa pacienţilor în toate Statele Membre OMS şi pentru a acţiona ca o forţă majoră pentru îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în lume.
Cu această ocazie, Ministerul Sănătăţii lansează, prin direcţiile de sănătate publică, o campanie care are ca obiective informarea profesioniştilor din sănătate asupra importanţei îngrijirilor medicale în condiţii de siguranţă, conştientizarea medicilor asupra necesităţii utilizării corecte a tehnologiilor şi instrumentelor pentru realizarea unui act medical mai sigur, cu efecte secundare reduse, dar şi informarea pacienţilor şi aparţinătorilor acestora asupra importanţei implicării eficiente în îngrijirea lor în cursul terapiei.
Campania cuprinde recomandări pentru pacienţi în vederea administrării unui tratament corect al pacientului, precum şi informaţii esenţiale pentru profesionişti în vederea prescrierii unui tratament corect şi pentru comunicarea cu aceştia.
“În ultimii 2 ani am făcut paşi importanţi pentru creşterea siguranţei pacientului în unităţile sanitare. Împreună cu profesionişti recunoscuţi din domeniu am elaborat ghiduri şi protocoale medicale care reprezintă baza practică şi suportul pentru aplicarea medicinii bazate pe dovezi şi îmbunătăţirea sistematică a prognosticului pacienţilor trataţi în sistem. Printre cele mai importante se numără ghidul de gestionare a sângelui pacientului în perioada pre-operatorie şi ghidul privind siguranţa pacientului în specialitatea anestezie – terapie intensivă (ATI). De asemenea, acreditarea periodică a unităţilor sanitare implică elaborarea şi revizuirea procedurilor şi protocoalelor medicale operaţionale, astfel încât, la nivel local, standardizarea parcursului pacientului în spital să ducă la reducerea erorilor, creşterea calităţii serviciilor medicale şi, implicit, la creşterea siguranţei pacientului”, a declarat ministrul Sorina Pintea.
Obiectivele campaniei sunt:
– informarea profesioniştilor din sănătate asupra importanţei îngrijirilor medicale în condiţii de siguranţă;
– conştientizarea medicilor asupra necesităţii utilizării corecte a tehnologiilor şi instrumentelor pentru realizarea unui act medical mai sigur cu efecte secundare reduse;
– informarea pacienţilor şi aparţinătorilor acestora asupra importanţei implicării eficiente în îngrijirea lor în cursul terapiei.
Sursa: Ministerul Sănătății

Cele mai Accesate Articole