Galați, noua escală a Bricului ”Mircea”

Legendara școală-navă ”Mircea” își continuă povestea pe valurile Dunării. Valsul bricului pe ringul plutitor a marcat o nouă escală. Velierul a poposit în după-amiaza zilei de 17 septembrie în Portul Galați și a acostat la pontonul AFDJ, în zona Palatului Navigației.

Aplauzele au răsunat în portul dunărean, toți cei prezenți la eveniment bucurându-se de ceremonia militară de întâmpinare a velierului și de acordurile fanfarei Forțelor Navale care a susținut un concert de muzică marinărească.

„O navă istorică, o navă care a făcut foarte multe mile de-a lungul timpului, a pregătit multe generații, 70 de generații de ofițeri, maiștri militari. Și acum avem la bord, în premieră, după aproximativ 20 de ani, elevi de la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza, care participă la acest marș. Primul marș al navei Mircea a fost aici, la Galați, în 1939, când s-a lansat prima navă militară construită în șantierul din Galați, se numea Amiral Murgescu (…) Galațiul este un oraș frumos, cu oameni minunați, a fost o acostare ușoară. Ne așteptăm la mulți oameni care vor să viziteze nava. Acum 80 de ani nava nu a putut acosta, amenajările portuare din vremea respectivă probabil nu au permis.”, a declarat comandantul navei Mircea, Mircea Târhoacă.

Alături de cele mai înalte oficialităţi locale şi judeţene ale Galaţiului, nava-școală ”Mircea” a fost întâmpinată de un public numeros, nerăbdător să vadă şi să viziteze celebra ambarcațiune. Vizitatorii care au urcat la bord au avut la dispoziție un tur ghidat și au fost întâmpinați de membrii echipajului, printre ei aflându-se şi tinerii cadeţi, puşi „la patru ace”, aşa cum stă bine unor viitori ofiţeri ai marinei române!

„Este incredibil de frumos. Ne aduce aminte de vremurile bune ale României, de ce am fost și ce am ajuns. Asta le spun nepoților mei, să se uite bine și să vadă cum a fost țara asta în urmă cu mulți ani. Eu eram copil și tare îmi doresc să mai prind să trăiesc în România ca în perioada aceea.”, a spus un gălățean însoțit de doi nepoți.

Bricul ”Mircea” a fost construit în 1939 pe un șantier naval din Germania, cu bani obținuți din donații publice, și a fost botezat după numele domnitorului Mircea cel Bătrân. În acel an, nava a făcut o călătorie până la Galați, avându-l la bord pe regele Carol al II-lea.
De la Galați, Bricul ”Mircea” va porni spre Brăila, unde va acosta la ora 10.00 a zilei de 19 septembre, la pontonul primăriei, în zona Căpităniei portului. După o escală de două zile pe țărmul brăilean, velierul se va întoarce la Constanța.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole