Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit, în urma unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, un autoturism de teren în care se aflau aproximativ 9.000 de pachete cu țigări, de provenienţă ucraineană.
Soferul nu s-a supus somatiilor legale, polițiștii de frontieră fiind nevoiți să folosească armamentul din dotare în condițiile legii.
O acțiune similara s-a desfășurat în cursul zilei de ieri la SPF Sarasău-județul Maramureș, în cadrul căreia polițiștii de frontieră au depistat aproximativ 24.000 de pachete cu țigări de contrabandă, iar în urma cooperării cu autoritățile de frontieră ucrainene a fost reținut un cetățean ucrainean implicat in contrabandă.
În data de 22 septembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-a declanşat o acţiune în comun cu autoritățile de frontieră ucrainene pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 3.00, polițiștii de frontieră au identificat pe un drum forestier, un autoturism de teren marca Mitsubishi Shogun, care se deplasa dinspre frontiera de stat către localitatea Lupcina, jud. Suceava.
Lucrătorii noștri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea acestuia, moment în care șoferul autoturismului a continuat deplasarea în viteză cu intenția de a scăpa de oamenii legii.
Imediat, poliţiştii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce, dar persoana în cauză nu s-a supus, fapt pentru care au fost trase, conform prevederilor legale, 11 focuri de avertisment în plan vertical, precum și spre pneurile mașinii.
La scurt timp, șoferul a sărit din autoturismul aflat încă în mers și a fugit înspre interiorul localității. Imediat polițiștii de frontieră au desfășurat activități pentru identificarea bărbatului, respectiv în vederea depistării tuturor persoanelor implicate.
În urma verificării autoturismului, s-a constatat că în acesta se aflau 15 colete cu ţigări de contrabandă, fapt pentru care au fost transportate la sediul poliției de frontieră, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 8.990 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 106.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul înmatriculat în Marea Britanie, în valoare de 7.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru documentarea întregii activități infracționale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun .
Reamintim că, o acțiune similara s-a desfășurat în noaptea de 20/21 septembrie a.c., în zona de competentă a Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău-județul Maramureș, în urma căreia polițiștii de frontieră au depistat într-o zonă împădurită din apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări care conțineau aproximativ 24.000 de pachete cu țigări de contrabandă, iar în urma cooperării cu autoritățile de frontieră ucrainene a fost reținut un cetățean ucrainean implicat în activitatea de contrabandă.
Sursa: Comunicat Politia de Frontiera
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024