Petrecere de zile mari la Năvodari

„Să cinsteşti pe cei bătrâni şi de sfat să le mulţumeşti!”, spune un vechi proverb românesc. Reglementări internaționale contemporane, au stabilit ziua de ieri ca moment de celebrare a persoanelor vârstnice la nivel mondial.

Năvodariul a serbat această zi cu toată dăruirea izvorâtă atât din credința străbună cât și din acceptul dat față de mai noile hotărâri. Astfel, începând cu ora 16 și puțin sărbătoriții au început să sosească la Cantina de Ajutor Social, locul special amenajat pentru acest eveniment. Odată pășiți aici surprizele s-au ținut lanț. De la gazde-angajații Direcției Asistență Socială în subordinea căreia se află și generosul spațiu al Cantinei de Ajutor Social care s-au asigurat de la început până la final că totul decurge în cele mai bune condiții, la mesajul călduros și emoționant rostit de primarul Florin Chelaru.
Petrecetrea a fost o reală reușită, iar donadă în acest sens stă faptul că de la prima oră până la plecare, la ora 20:30, toată lumea a fost pe ringul de dans cu zâmbetul pe buze. Evenimentul dedicat acestei zile speciale s-a numit”Niciodată singur” și a fost organizat de primăria Năvodari.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole