Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au descoperit, într-un microbuz înmatriculat în Serbia, cantitatea totală de 750 kilograme de substanţă vegetală, susceptibilă a fi cannabis.
Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 9.000.000 euro.
În data de 06.10.2019, în jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean sârb , în vârstă de 32 de ani, la volanul unui microbuz, înmarticulat în Serbia.
Polițiștii de frontieră au descoperit, în interiorul mijlocului de transport, mai multi saci de rafie, de culoare alba. În interiorul fiecărui sac erau mai multe pachete ambalate în folie de staniol, ce cântăreau, în total, aproximativ 750 kg şi conțineau o substanță vegetală de culoare verde închis, presupusă a fi canabis.
Întreaga cantitate de substanță vegetală a fost ridicată de către lucrători S.C.C.O. Giurgiu şi trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR unde a reacţionat ca fiind canabis.
În cauză, cercetările sunt continuate de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu S.C.C.O. Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea în ţară de droguri de risc, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
https://www.politiadefrontiera.ro/files/video/750-kilograme-de-canabis-descoperite-la-p-t-f--giurgiu.mp4
Sursa: Poliția de Frontieră
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
DSP Constanța desfășoară o campanie de prevenire a consumului de tutun
Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară pe parcursul lunii mai o campania ”De unde știi…adevărul despre tutun?”. Consumul de...