Joc și voie bună la Ministerul Agriculturii care în data de 9 octombrie și-a deschis larg porțile publicului de pretutindeni.
Vizitatorii vor putea trece pragul instituției până pe 11 octombrie, întrucât ministerul de resort organizează în această perioadă ”Zilele Porților Deschise”. Evenimentul este dedicat Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Româneşti, care se sărbătoreşte anual în data de 10 octombrie.
“Deschidem cele trei porţi ale Ministerului Agriculturii, inclusiv una dintre porţile mari care nu a fost deschisă de foarte mult timp, pentru că a fost betonată. Este o poartă foarte frumoasă la o clădire realizată în 2 ani şi şapte luni, începând din 1895. Ea fost tot timpul proprietatea Ministerului Agriculturii şi destinată Ministerului Agriculturii”, a declarat ministrul de resort, Petre Daea.
Cei interesaţi să afle amănunte despre istoricul clădirii, să cunoască elemente de arhitectură deosebită ale Palatului care a fost ridicat în anul 1895 şi inaugurat la 30 aprilie 1897 vor avea ocazia să le descopere în aceste zile. Călătoria înapoi în timp include un popas la expoziţia permanentă de vinuri de la etajul I al clădirii, dar și o privire de ansamblu asupra harții produselor agroalimentare româneşti cu evidenţierea locului lor de provenienţă. Tururile ghidate programate în intervalul 09.00- 16.00 oferă totdată ocazia vizitatorilor să admire panourile fotografice unde sunt afişaţi toţi miniştrii Agriculturii începând cu anul 1859 şi până în zilele noastre, precum şi o secţiune dedicată secretarilor de stat care s-au aflat la conducerea insituției din anul 1971 şi până în prezent.
După o superbă rememorare a trecutului, oaspecții vor avea ocazia să dea o raită și prin curtea ministerului, care în perioada 9 -13 octombrie, este transformată într-un adevărat iarmaroc, de unde vizitatorii nu vor pleca, cu siguranță, cu mâna goală. Aceștia vor avea ocazia să achiziționeze din cadrul expoziției cu vânzare produse românești de calitate, făcute ca la mama acasă. Zacuscă, dulceață, produse din pește, lapte și carne, legume, fructe, băuturi spirtuoase sau vinuri românești vor încânta papilele gustative ale vizitatorilor și îi vor convinge să le cumpere.
Savoarea locului este amplificată de cântecele și dansurile populare românești, care sunt un adevărat răsfăț pentru iubitorii tradițiilor strămoșești și îi vor acompania pe întreg parcursul vizitei.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024