Drumurile din Galați sunt adevărate curse cu obstacole. Conducătorii auto trebuie să facă slalom în traficul rutier de când în peisajul urban a apărut un stâlp de iluminat public tocmai în mijlocul străzii.
Cum s-a întâmplat minunea? Primăria Galați a dărâmat patru garaje situate în carierul Micro 39C pentru a amenaja o parcare. În urma lucrărilor de modernizare în zonă, stâlpul cu pricina tronează acum în mijlocul carosabilului iar șoferii sunt nevoiți să-l ocolească.
Lucrările de amenajare efectuate sunt criticate de către cetățeni sau mai bine spus de o parte dintre ei.
Inițial, stâlpul se afla în afara părții carosabile, pe un spațiu verde aflat în apropierea trotuarului. După modernizare, acest spațiu verde a fost desființat iar zona unde se aflau garajele, devenită între timp parcare, s-a unit cu strada care trece prin fața blocurilor. Logic și de bun simț ar fi fost ca extinderea carosabilului să cuprindă și mutarea stâlpului de iluminat. Meseriașii plătiți de Primăria Galați nu s-au ostenit însă să-l deplaseze nici măcar un milimetru, stâlpul a rămas stingher în vechea sa vatră, iar strategia de modernizare a zonei s-a transformat într-un real pericol.
Se pare că strategia de modernizare a zonei este abia la început, iar punctul de vedere al Primăriei Galați confirmă acest lucru.
Râmâne de văzut când se va finaliza lucrarea de modernizare, iar deplasarea în zonă nu va mai fi o cursă cu obstacole.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual