Primăria Năvodari anunță lucrări importante în cartiertul Midia Sat.
Este realizată întreaga infrastructură, astfel încât tinerii care au primit teren în această zonă, pentru a-și construi o locuință, să beneficieze de cele mai bune condiții.
Proiectul prevede realizarea rețelei de canalizare și de alimentare cu apă în tot cartierul, precum și asfaltarea drumurilor.
Investiția, de aproximativ 7 milioane euro, este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
”Vești bune pentru tinerii din Năvodari care au primit loc de casă în cartierul Midia Sat. Au demarat lucrările în cadrul proiectului „Echipare tehnico-edilitară și asfaltare tramă stradală zona Midia-Sat”.
Investiția, în valoare de aproximativ 7 milioane euro, este asigurată prin fonduri de la Guvern prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală).
Proiectul prevede realizarea rețelei de canalizare men ajeră în toată zona, a rețelei de alimentare cu apă pentru tot cartierul, precum și amenajarea și asfaltarea de drumuri în lungime de aproximativ 7 km.
Practic, în paralel cu eforturile tinerilor de a-și ridica o casă, Primăria vine cu toată infrastructura necesită astfel încât noii locatari să găsească aici cele mai bune condiții.
Reamintim faptul că Primăria Năvodari a acordat tinerilor din oraș 222 de loturi de teren prin Legea 15/2003, pentru a-și putea construi o locuință”, precizează Primăria Năvodari.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024