Laserul de la Măgurele, prezentat pe tărâm american

Laserul de la Măgurele face ravagii peste Ocean! O conferinţă dedicată proiectului celui mai puternic laser din lume s-a desfăşurat în 24 octombrie la prestigiosul Institut Hudson din metropola americană Washington D.C..

Evenimentul a reunit peste 50 de nume importante din comunitatea ştiinţifică americană, Departamentele Energiei şi Apărării şi Departamentul de Stat ale SUA, cercetători din laboratoare ale unor universităţi de renume, dar şi invitaţi din România implicaţi în proiectul de la Măgurele.
La conferinţa cu titlul “Ce aşteaptă comunităţile ştiinţifice şi de afaceri de la cel mai puternic laser din lume” a fost prezent și ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior. Diplomatul român  o susținut o alocuțiune despre importanța proiectului laserului de la Măgurele.
George Cristian Maior a vorbit și despre oportunităţile de cooperare din cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite pe care le oferă proiectul laserului de la Măgurele.
Printre cei care au mai susținut discursuri în cadrul conferinței de pe tărâm american, s-au numărat și ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, și directorul proiectului de la Măgurele, acad. Nicolae Zamfir. Acesta din urmă a făcut o prezentare a întregului centru de cercetare, inclusiv a obiectivelor pe care acesta şi le propune.
Proiectul Laserului de la Măgurele a fost iniţiat în anul 2015 și a urmărit să construiască cel mai puternic laser din istorie care să fie utilizat pentru generarea de aplicaţii fără precedent în întreaga ştiinţă, precum şi în industrie şi în viaţa socială, datorită regimului de putere şi intensitate neatins până acum de acest tip de instalaţii.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole