La Constanța a început Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului! La Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” a debutat, aseară, cea de-a 45-a ediţie a festivalului.
Evenimentul se va desfășura până pe 24 noiembrie și cuprinde 13 reprezentaţii artistice, la care vor participa artişti de valoare atât din ţară, cât şi din străinătate. Prima reprezentație, „Carmina Burana“ a deschis festivalul cu o mare desfășurare de forță pe scenă.
”Avem spectacole foarte frumoase! Aseară, de exemplu, la „Carmina Burana“, sala a părut neîncăpătoare, pentru că au fost foarte mulți spectatori care au plecat foarte mulțumiți, a fost un concert excepțional la care au contribuit toate forțele instituției, orchestra, corul, soliști ai instituției, am avut invitați în distribuție – pe maestrul Radu Ciorei, care a fost la pupitru, pe Daniel Pop, de la Opera Națională din București… Dovada că există înțelegere și există cerință pentru ceea ce facem noi este numărul de spectatori care a participat la deschiderea festivalului.” a declarat Daniela Vlădescu, manager al TNOB „Oleg Danovski” Constanța
Evenimentul cuprinde spectacole de operă celebre, două spectacole de balet și opereta în premieră „Voievodul Țiganilor“, de J. Strauss, reprezentație care nu a mai fost jucată pe scena de la malul mării de peste două decenii.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...