RoboChallenge, confruntarea roboților pe tărâm românesc

A început confruntarea roboților! Cea de-a XII-a ediție a competiției internaționale RoboChallenge și-a deschis porțile în Capitală.

Cel mai mare concurs în domeniu din Europa este organizat în România de către Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti și include 14 probe de concurs. În arena spectacolului tehnologiei, vor intra în luptă 500 de roboţi. Dintre aceștia, 300 sunt autonomi, capabili să execute acţiuni specifice, fără intervenţie umană şi control teleghidat.
158 de echipe din 17 țări participante de pe 3 continente își vor etala până pe 3 noiembrie măiestria în robotică. În acest an, s-au adunat la start, în premieră, echipe din Franţa, Grecia, Japonia şi Thailanda. O altă premieră este reprezentată de includerea în concurs a unei noi probe, cea de Nano Sumo. Așadar, Mega, Mini, Micro şi Nano Sumo vor oferi celor prezenți la eveniment priveliștea sportului specific patriei nipone transferat în lumea misterioasă a roboticii. Astfel, confruntările 1 la 1 dintre doi roboți vor avea ca scop eliminarea adversarului din ring prin împingere sau ridicare.
Diferenţele între aceste probe constă în dimensiunile şi greutatea roboţilor, dar şi dimensiunea şi materialul terenului pe care se desfăşoară lupta.
Însă sumo nu va fi singura întrecere în care se vor duela roboții ! Sportul-rege le va oferi acestora oportunitatea să înscrie cât mai multe goluri în poarta adversă.
Alături de fotbal, cursele de pe un circuit asemănător unuia de Formula 1, dar cu obstacole, sunt la fel de spectaculoase. Robotul pleacă de la linia de start, parcurge traseul depăşind pe rând stavilele şi se îndreaptă la punctul de sosire, care este comun cu cel de plecare. Câştigător este declarat robotul cu cel mai scurt timp de parcurgere al traseului.
Proba Labirintului, cea a Roboților umanoizi, Air Race și Freestyle Showcase sunt alte secțiuni la care se vor confrunta robo-concurenții.
Marea Britanie este țara de baștină a conceptului RoboChallenge, fenomen care a prins contur în anul 2000.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole