Instructor auto, băut la volan

Un instructor auto a fost prins băut la volan în timpul procedurii de examinare, la Constanța. Instructorul a fost depistat în timp ce asista la examinarea unuia dintre elevii săi.

Mai exact, elevul susținea examenul pentru categoria A, motocicletă, iar potrivit procedurii, în spatele cursantului trebuie să se afle, într-un autoturism, un examinator și un instructor, acesta din urmă, la volan. Agentul examinator a sesizat faptul că instructorul emana halenă alcoolică și și-a sesizat colegii din cadrul Biroului rutier al IPJ Constanța. Rezultatul testarii a fost de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele instructorului a fost deschis dosar de cercetare penală, iar elevul său urmează să susțină examenul la o dată ulterioară.
Redactor: Cristina Niță

Cele mai Accesate Articole