Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din China, jucării în valoare de peste 150.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 12.11.2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din Republica Moldova.
În urma controlului, au fost descoperite 1.275 diverse jucării susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 151.938 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Comunicat Politia de Frontiera
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024