Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 31.455 de pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 368.000 de lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
Un cetățean român este cercetat pentru contrabandă cu țigări, iar două autoturisme, folosite la transportul țigărilor, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.
În data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, a fost oprit în trafic pentru control pe raza localității Săliștea de Sus, jud. Maramureș, un autoturism marca Volkswagen Passat, condus de cetăţeanul român M.L., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza județului Ilfov.
Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au observat un spațiu special amenajat în portbagajul mașinii.
Având în vedere cele constatate, bărbatul și autovehiculul în cauză au fost conduși la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, în spațiul special amenajat din portbagajul autoturismului au fost descoperite 1.935 de pachete cu țigări, diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 22.600 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul în valoare de 3.000 de lei, folosit la transportul ţigărilor, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră până la finalizarea cercetărilor.
Tot, ieri, 12 noiembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 20.50, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat spre un autoturism care staționa în zonă, mai multe colete voluminoase.
Imediat, politistii au acționat pentru reținerea celor în cauză, moment în care bărbații au abandonat coletele și au fugit, iar şoferul autoturismului a demarat în trombă spre localitatea Straja.
Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au executat patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată persoanele nu s-au oprit, iar şoferul a abandonat autoturismul şi a fugit în localitate.
Despre caz au fost anunţate şi autorităţile ucrainene, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.
În zonă au fost descoperite opt colete cu țigări, iar în autoturismul de teren un alt colet, marfă ce a fost transportată la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea totală de 14.600 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare de 170.800 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul de teren marca Mitsubishi Shogun în valoare de 7.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Și polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației și SPF Valea Vișeului au descoperit, în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări, care au fost duse la sediul Poliției de Frontieră. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 14.920 de pachete cu țigări (13.420 pachete la ITPF Sighetu Marmației și 1.500 la Sectorul PF Valea Vișeului) în valoare totală de 174.550 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se, totodată, verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.
https://www.politiadefrontiera.ro/files/video/13-11-2019-mp4.mp4
Sursa: Comunicat Politia de Frontiera
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
DSP Constanța desfășoară o campanie de prevenire a consumului de tutun
Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară pe parcursul lunii mai o campania ”De unde știi…adevărul despre tutun?”. Consumul de...