Primăria Năvodari reamintește că ultima zi de depunere a cererilor pentru acordarea tichetelor sociale cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2019 este vineri, 29 noiembrie, ora 12:00.
Cererile se depun la sediul Direcției Asistență Socială, în programul de lucru al instituției.
Distribuirea tichetelor sociale se va face în perioada 2-20 decembrie, astfel:
-pentru pensionari, în incinta Cantinei de Ajutor Social (intrarea de lângă terenul de sport al Liceului Tehnologic ”Lazăr Edeleaunu”)
-pentru celelalte categorii de beneficiari, la sediul Direcției Asistență Socială, din Năvodari, Strada Sănătății, nr. 2.
Persoanele beneficiare de tichete sociale se vor prezenta cu actul de identitate în original.
Sprijinul se acordă următoarelor categorii de persoane:
-beneficiarii de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările ulterioare;
-beneficiarii de alocație de susținere a familiei stabilită în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
-persoanele încadrate în grad de handicap grav și accentuat;
-pensionarii ale căror venituri proprii, nete, sunt mai mici sau egale cu suma de 1.450 lei/lună;
-persoane cu vârsta peste 60 ani, fără niciun venit.
Sursa: Comunicat Primăria Năvodari
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...