Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța anunță că ecologizarea zonei din dreptul navei Queen Hind se apropie de final, fiind preluate ultimele cadavre de animale din zona delimitată de barajele antipoluante.
CNAMPC menționează că încă de sâmbătă dimineața în bazinul portuar Midia nu mai sunt cadavre de animale.
Luni au fost reluate operațiunile de curățare a zonei, cadavrele animalelor fiind încărcate în recipiente special pregătite pentru transportul acestora.
Recipientele au fost încărcate pe o gabară care s-a deplasat în zona afectată pentru încărcare.
A fost stabilită firma autorizată să preia cadavrele, spre neutralizare, urmând ca în cursul zilei de azi să fie semnat contractul cu aceasta.
Cu toate că șenalul navigabil este blocat parțial, traficul navelor în Portul Constanța zona Midia se desfășoară în condiții de siguranță, nefiind înregistrate întârzieri la sosirea sau la plecarea navelor din port.
De sâmbătă, 30 noiembrie, până pe 2 decembrie, au intrat în portul Midia 5 nave, iar alte 7 nave au plecat.
Pe nava Queen Hind au fost montate lumini de avertizare pe timp de noapte pentru o mai bună vizibilitate.
SURSA: CNAPMC
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024