La Năvodari sunt atribuite noi loturi de teren pentru tineri, în cartierul Midia Sat

Primaria anunță ca mâine, de la ora 15, la Casa de Cultură, peste 40 de tineri vor primi dispozițiile de folosință gratuită a loturilor de teren din zona Midia Sat, pentru a-și construi o locuință.
Ei se alătură celor aproape 150 de beneficiari care au obținut deja documentația de urbanism pentru ridicarea caselor.

”42 de tineri năvodăreni care, potrivit HCL 244/31.10.2019, vor primi loturi de teren în temeiul Legii 15/2003 sunt invitați miercuri, 4 decembrie, de la ora 15:00, la Casa de Cultură, unde li se vor înmâna dispozițiile de folosință gratuită a terenurilor atribuite în zona Midia Sat.
Cei 42 de tineri beneficiari trebuie să aibă asupra loc actul de identitate.
27 de loturi își așteaptă în continuare beneficiarii
Amintim faptul că până în prezent 147 de tineri ce au primit deja loturi în Midia Sat au obținut documentația de urbanism în vederea construirii de locuințe, iar alte 27 de loturi își așteaptă încă beneficiarii. În acest sens, tinerii care se încadrează în prevederile Legii 15/2003 sunt așteptați în continuare să-și depună dosarele pentru a primi loc de casă.
Primăria Orașului Năvodari desfășoară în prezent ample lucrări de infrastructură în cartierul tinerilor năvodăreni, Midia Sat, în cadrul proiectului ”Echipare tehnico-edilitară și asfaltare tramă stradală zona Midia Sat”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală”, se arată într-un comunicat al Primăriei Năvodari.

Sursa: https://www.gazetadenavodari.ro/la-navodari-sunt-atribuite-noi-loturi-de-teren-pentru-tineri-in-cartierul-midia-sat/
Articolul La Năvodari sunt atribuite noi loturi de teren pentru tineri, în cartierul Midia Sat apare prima dată în Navodari Online .

Cele mai Accesate Articole