După lungi discuții și tergiversări, ziua mult așteptată de absolvenții universităților de medicină și farmacie a sosit. În data de 8 decembrie, aceștia au susținut Examenul de Rezidențiat.
Un număr de 8.876 de candidați au participat la concursul din acest an. Examenul organizat de Ministrul Sănătății s-a derulat, ca și în anii precedenți, în șase centre universitare din țară. Concursul național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medică dentară și farmacie a început la ora 08.30 și s-a desfășurat în Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
La Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București au susținut concursul cei mai mulți candidați, unde au fost înscriși aproximativ 36,72% din numărul total de participanți. Prezent la acest centru universitar, dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a reiterat că toţi participanţii la acest concurs care vor obține un punctaj mai mare de 60% vor beneficia de un loc de rezident.
La rândul său, acad. dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din Capitală a spus că acoperirea necesarului de medici este prioritară.
La Examenul de Rezidențiat din acest an s-a înregistrat un număr record de participanți, care au candidat pe un număr de 4710 locuri și posturi pe cele trei domenii de pregătire. Cea mai mare concurență s-a consemnat, la nivel național, la medicină dentară, unde au fost înscriși mai mult de patru candidați pe loc.
În perioada 17-19 decembrie 2019, se va face alegerea posturilor/locurilor de candidați în funcție de punctajul obținut.În perioada 6-14 ianuarie 2020 , viitorii rezidenți vor semna contractele individuale de muncă cu unitățile sanitare, iar în intervalul 14-16 ianuarie se va face repartiția pe clinici de pregătire. Încadrarea în unitățile medicale ca rezidenți este prevăzută în 1 februarie 2020.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...