Lotul de juniori al României a obţinut două medalii de aur şi patru medalii de argint la a XVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe (IJSO), desfăşurată în perioada 3-12 decembrie, în Qatar (Doha).
Olimpicii români laureaţi cu aur sunt Ioana Mădălina Cărăuş (clasa a IX-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Vlad Ştefan Oros (clasa a IX-a/Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timişoara).
Medaliile de argint au fost adjudecate de Raisa Axenie (clasa a X-a/Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu” din Bucureşti), Ştefan Eduard Doliş (Colegiul Naţional “Gheorghe Vrânceanu” din Bacău), Mircea Andrei Ţop (clasa a X-a/Colegiul Naţional “Decebal” din Deva) şi Vlad Iova (clasa a X-a/Colegiul Naţional “Emanoil Gojdu” din Oradea).
Lotul olimpic a fost coordonat de Daniela Bogdan (coordonator la nivel naţional şi responsabil pentru disciplina chimie), profesor la Colegiul Naţional “Sf. Sava” din Bucureşti, Traian Şaitan (responsabil biologie), inspector general MEC şi Victor Păunescu (responsabil fizică), profesor la Colegiul Naţional “Octav Onicescu” din Bucureşti. În calitate de observator a participat Adriana Simona Popescu, inspector în cadrul ISJ Constanţa.
Structura Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori implică susţinerea a trei probe: două probe teoretice (individuale) şi una practică – experiment/laborator (pe echipe, formate din 3 elevi), cu subiecte din trei discipline (chimie, fizică şi biologie).
La ediţia din acest an au participat peste 400 de elevi din 70 de ţări.
Sursa: Comunicat MEN
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...