Dacă sunteți în vacanță sau doar într-o simplă vizită pe litoralul românesc, urmați drumul spre Valul lui Traian, iar pe Calea Dobrogei nr. 410, veți ajunge la Kadyr House, una dintre cele mai căutate și apreciate carmangerii din zona Dobrogei.
Aici veți fi întâmpinați cu preparate tradiționale din carne de vită și carne de oaie, realizate după rețete tradiționale din moși-strămoși. Ca să fie mai aproape de constănțeni Kadyr House, a deschis și o căsuță cu prezentare și vânzare chiar în inima orașului, la “Târgul de iarnă” aflat în fața Teatrului de Operă și balet Oleg Danovski.
Pentru că ne aflăm în luna cadourilor, Kadyr House are o surpriză frumoasă pentru toți clienții speciali.
13 decembrie reprezintă o dată de referință pentru etnia tătară din România. În cinstea acestei zile, reprezentanții Kadyr House organizează un spectacol-eveniment în data de 18 decembrie la Centrul Cultural Jean Constantin urmat de o petrecere în seara de 19 decembrie la Restaurantul Kadyr House din Valul lui Traian.
Pentru toți cei care vor să deguste din deliciile culinare tătărești, simbol al culturii și istoriei acestei etnii sunt imvitați să treacă cu încredere pragul carmangeriei și restaurantului Kadyr House din Valu lui Traian.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: George Dima
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024