Alertă la Arad! La doar două luni de la tragedia de la Timișoara în care o femeie și doi copii și-au pierdut viața în urma unei deratizări efectuate într-un imobil din oraș, o altă acțiune similară pune în pericol viața cetățenilor.
De această dată este vorba despre 40 de elevi de la Liceul Teoretic ”Adam Müller Guttenbrunn” din Arad. Aceștia au ajuns la spital cu iritații ale pielii, ochilor și dureri abdominale.
Elevii au afirmat că nu au simțit miros în școală, dar că la un moment dat, a început să li se înroșească pielea, să li se irite fața și ochii.
Până marţi dimineaţă, conform situației anunțate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, din cei 40 de copii care s-au prezentat la UPU, 14 au rămas internați. Din ordinul prefectului județului Arad, cursurile în unitatea de învățământ au fost suspendate în această zi.
”În urma primelor verificări, s-a stabilit o legătură directă între starea elevilor şi dezinsecţia/dezinfecţia efectuată în incinta liceului, la data de 10 ianuarie 2020, de către o societate comercială cu sediul în Deva, judeţul Hunedoara”, a transmis, marţi, IPJ Arad.
Ca urmare a cercetărilor efectuate şi a mijloacelor de probă administrate din acest caz, polițiștii arădeni au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi trafic de produse sau substanţe toxice.
Veres Csaba, administratorul firmei care a făcut dezisecția și deratizarea, a declarat că toate substanțele utilizate în acest scop sunt autorizate și exclude varianta ca elevii să se fi intoxicat din această cauză.
La Liceul Teoretic ”Adam Müller Guttenbrunn” din Arad s-a deplasat şi echipa de cercetare din cadrul Serviciului Criminalistic Arad. Aceasta a prelevat probe care urmează a fi analizate toxicologic. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
În același timp, Ministerul Sănătății a dispus trimiterea de îndată a Corpului de Control din cadrul instituției, dar şi a Inspecţiei Sanitare de Stat, pentru a stabili modul cum firmele care folosesc biocide au fost controlate. Victor Costache, ministrul Sănătății a anunțat că vor fi impuse măsuri drastice, iar cei vinovaţi care atentează la sănătatea publică vor plăti, chiar dacă va fi necesară schimbarea radicală a legislației.
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024