Noile cărți de identitate

Începând din luna august 2021, România este obligată să emită documente electronice de identitate. Ministerul Afacerilor de Interne va organiza săptămâna viitoare o dezbatere publică pe marginea Ordonanţei de Guvern pe care a iniţiat-o pe această temă.

Anunțul a fost făcut de ministrul de resort Marcel Vela în cadrul unei declarații de presă pe care a susținut-o vineri la sediul MAI având ca subiect proiectele legislative privind noul buletin și reglementarea circulației trotinetelor electrice.
Ministrul a adăugat că prin noile documente de identitate se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obţine o carte electronică de identitate fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România. Marcel Vela a precizat că noul document de identitate va asigura funcţionalitatea de card de sănătate prin înscrierea în cip a unui certificat digital care va fi emis de către MAI şi care permite titularului să se autentifice în platforma informatică de asigurări de sănătate.
Șeful Direcţiei de Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, comisarul-şef Cătălin Giulescu, care a participat la  conferinţa de presă alături de ministrul Afacerilor Interne, a explicat că regulamentul european prevede o perioadă de tranziţie la cartea electronică de identitate până la 1 august 2031. Astfel încât, chiar şi cărţile care vor fi emise pe 2 august 2021 vor putea fi utilizate până la expirarea valabilităţii acestora. Cetăţenii români vor putea călători în state din Uniunea Europeană după data de 3 august 2021 cu paşaport valabil, cu carte electronică de identitate emisă după 3 august, dar şi cu actuala carte de identitate aflată în termen de valabilitate.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole