Un pas înainte pentru podul suspendat peste Dunăre

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractul „Supervizarea Proiectării și Execuției Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila”.

Lungimea totală a obiectivului este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime de19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km. Podul suspendat peste Dunăre, structura principală din cadrul Proiectului, va avea o lungime de 1,974 km și va fi pozitionat pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunarea, kilometraj pe Dunare, masurat de la Sulina. Drumul principal Brăila – Jijila va avea o lungime de 19,095 Km și va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zonă mediană și zonă de parapete. Pe tronsonul unde drumul traversează fluviul Dunărea, se vor construi două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri fiecare. Traseul include o ramificație pe directia Sud, până la intersecția cu drumul existent Smârdan – Măcin.
Valoarea contractului este de 35.169.010 lei fără TVA. Podul suspendat peste Dunăre este cuprins în Master Planul General de Transport al României și este finanțat prin programul Programul Operațional Infrastructură Mare POIM 2014.

Cele mai Accesate Articole