Gripa a făcut prima victimă din acest sezon rece, la Galați. Este vorba despre o femeie de 82 ani care a murit în cursul nopţii în Spitalul Clinic de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”, unde era internată.
Reprezentanții unității medicale gălățene au declarat că pacienta nu era vaccinată împotriva gripei și era bolnavă cronic, femeia având probleme cardiace. Aceasta a fost diagnosticată cu virus gripal AH1 PDM09, confirmarea constatării medicale venind din partea specialiștilor de la București. Este cel de-al şaisprezecelea deces la nivel național cauzat de virusul gripal. Alte cinci cazuri sunt confirmate în județul Galați, în acest sezon rece.
”Este vorba despre doi bărbaţi din mediul urban, de 33 şi 45 ani, ambii cu gripă cu virus AH1, o fetiţă de o lună, un elev de opt ani şi o femeie de 31 ani, toţi din mediul urban, cu virus gripal de tip B.”, au transmis reprezentanții DSP Galați.
Pacienții primesc tratament la domiciliu și sunt în afara pericolului, au precizat cadrele medicale.
În ceea ce priveşte stocurile de vaccin antigripal, de la debutul sezonului rece, la nivelul judeţului Galaţi au ajuns, în cinci tranşe, 49.374 doze de vaccin care au fost şi administrate. În stoc mai sunt disponibile 1.446 doze, din care 311 la Direcţia de Sănătate Publică, 1.311 în teritoriu la medicii de familie şi 135 pentru cadrele Ministerului Apărării Naționale.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...