Relațiile de colaborare dintre SC RAJA SA și companii din Israel au primit recunoaștere și s-au consolidat, astăzi, cu prilejul vizitei de lucru a Excelenței Sale, Ambasadorul Statului Israel în România – David Saranga, la compania constănțeană.
Ambasadorul David Saranga a vorbit la superlativ despre managementul RAJA și a lăudat parteneriatul strategic dintre România și Israel.
Ambasadorul Israelului a vorbit și despre criza apei pe glob, un fenomen care, din punctul său de vedere, este mai periculos decât încălzirea globală .
Această colaborare a început în 2009, prin zonarea rețelei de distribuție în municipiul Constanța, în colaborare cu Myia Water Israel. In anul 2010, automatizarea centralizată a surselor de apă din zona Cobadin s-a realizat cu Motorola Solutions Incorporated. Aceeași companie, în 2013, a furnizat către RAJA echipamente pentru transmiterea datelor la distanță. Următorii ani au fost marcați de vizite reciproce, care s-au concretizat, la 19 mai 2016, prin semnarea Protocolului de colaborare dintre RAJA și Hagihon Company Limited cu privire la eficientizarea activității de exploatare și management al rețelelor urbane de apă și apă uzată. Anul trecut, RAJA a participat la WATEC 2019, în Tel Aviv, unde compania locală a continuat discuțiile cu privire la amenajarea a cinci parcuri fotovoltaice în județul Constanța.
Reporter: Cristina Niță ; Imagine: Ionuț Constantin
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024