Starea românului de pe nava de croazieră ”Diamond Princess” din Japonia, infectat cu coronavirus, este bună şi stabilă. Anunțul a fost făcut duminică seara de ministrul Sănătății, Victor Costache. Acesta a precizat că în aceeaşi stare se află şi ceilalţi români de pe navă.
Ministrul a prezentat măsurile luate de Guvernul de la București pentru a proteja populaţia din România de acest virus.
“Am refăcut stocurile, tot ce înseamnă biocide, materiale de protecţie deoarece stocurile, cel puţin ale Ministerului Sănătăţii, erau aproape zero. (…) De asemenea, am introdus şi am legalizat noţiunea de carantină. Toţi cei care intră în momentul de faţă în România din zona afectată intră în carantină. Am identificat centre la nivel naţional în care aceste persoane care călătoresc din această zonă sunt puse în carantină”, a declarat Victor Costache.
Ministrul Sănătății a afirmat că, la momentul actual, în Bucureşti se află două persoane în carantină. Victor Costache a subliniat, însă, că nu este vorba despre pacienţi infectaţi, ci de persoane fără probleme de sănătate care vin din zone de risc.
“Ce se întâmplă cu ceilalţi care vin din alte zone? Sunt în izolare voluntară la domiciliu şi sunt în legătură cu cei de la DSP. În momentul de faţă avem undeva în jur de 340 de astfel de persoane care au venit din zone mai puţin afectate şi sunt în izolare la domiciliu”, a explicat ministrul Sănătății.
În ceea ce priveşte capacitatea de diagnostic a coronavirusului la nivel naţional, demnitarul a afirmat că există peste 1.500 de teste cu ajutorul cărora se poate pune un diagnostic în 3-4 ore.
Între timp în Cambodgia, autoritățile au suspendat temporar debarcarea pasagerilor pachebotului ”Westerdam” acostat vineri în portul Sihanoukville fiind respins de cinci ţări de teama contagierii cu noul coronavirus. Măsura survine după ce o pasageră americană aflată la bordul navei a fost testată pozitiv a doua zi în Malaysia.
Cei doi au fost internaţi într-un spital din capitala malaysiană.
Pe de altă parte, autorităţile au suspendat toate zborurile charter pentru evacuarea pasagerilor de pe vasul de croazieră, sau de pe teritoriul acestei ţări, până când vor fi efectuate teste pentru a detecta dacă au fost infectaţi cu COVID-19. Aproximativ 1.200 din cei 2.257 de pasageri şi membri ai echipajului de la bordul Westerdam au debarcat în portul din Sihanoukville vineri şi sâmbătă, majoritatea zburând spre capitala Phnom Penh pentru a-şi continua călătoriile.
Autorităţile au testat 20 de persoane aflate la bord pentru coronavirus după ce nava a acostat joi, iar rezultatele testelor au fost negative.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...