Centrul de Zi pentru Copii Năvodari, nominalizat la premiile ”Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială”

Centrul de Zi pentru Copii Năvodari a fost nominalizat la categoria ”Instituția anului”, în cadrul ”Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială”.
De asemenea, Marius-Ovidiu Milcoveanu, angajat în cadrul Unității de Îngrijiri la Domiciliu Năvodari, a fost nominalizat în cadrul secțiunii ”Asistentul Social din domeniul Persoanelor Vârstnice și Îngrijiri la domiciliu”.

Locuitorii din Năvodari pot susține nominalizările accesând link-urile de mai jos și validând susținerea prin apăsarea butonului VOTEAZĂ, astfel:
• La secțiunea ”Premiul Instituția Anului”, CENTRUL DE ZI PENTRU COPII NĂVODARI:  https://poll.cnasr.ro/poll/14
• La secțiunea ”Asistenul Social din domeniul Persoanelor Vârstnice și Îngrijiri la Domiciliu”, MILCOVEANU MARIUS-OVIDIU:  https://poll.cnasr.ro/poll/7
Până pe data de 24 februarie 2020, ora 00,00 eforturile și implicarea asistenților sociali pot fi apreciate printr-un simplu vot online, pe site-ul dedicat Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială ( gala.cnasr.ro , secțiunea ”Vot 2020”).
Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială – ediția a VII-a este organizată în data de 17 martie 2020, la Ateneul Român, de Colegiul Național al Asistenților Sociali cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale.
Vor fi acordate premii in cadrul celor 18 secțiuni ale Galei Excelenței în Asistență Socială.

Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială este singurul eveniment național ce recompensează performanța celor care lucrează în acest domeniu, ca parte a unei campanii prin care se urmărește punerea în valoare a profesiei de asistent social. Evenimentul reunește cu acest scop asistenți sociali, reprezentanţi ai instituţiilor.
Sursa: www.gazetadenavodari.ro/centrul-de-zi-pentru-copii-navodari-nominalizat-la-premiile-galei-nationale-a-excelentei-in-asistenta-sociala/
Articolul Centrul de Zi pentru Copii Năvodari, nominalizat la premiile ”Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială” apare prima dată în Navodari Online .

Cele mai Accesate Articole