Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad au depistat o femeie, cetăţean român, care a încercat să-şi scoată ilegal din ţară fiica, în vârstă de 15 ani, ascunsă în compartimentul marfă al unei autoutilitare. O altă femeie, mama unui tânăr în vârstă de 17 ani, a încercat să iasă din ţară cu fiul ei, folosind pentru acesta o procură notarială falsă.
În data de 18.02.2020, în jurul orei 16.30, la P.T.F Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat, la volanul unei autoutilitare marca Mercedes-Sprinter, înmatriculată în România, alături de care călătoreau mai multe persoane.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, descoperind ascunsă în partea din spate a compartimentului marfă, printre bagaje, o tânără. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana este o tânără de 15 de ani, cetățean român, iar mama acesteia călătorea ca pasager în autoutilitară.
La cercetări, mama minorei a declarat că a recurs la această metodă pentru că nu deţinea procură notarială din partea tatălui pentru a călători cu minora în afara ţării.
În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor două persoane, mamă şi fiică, efectuând totodată cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
O jumătate de oră mai târziu, în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară o femeie, cetăţean român, în vârstă de 37 de ani, care călătorea ca pasager într-un autocar înmatriculat în România. Aceasta era însoţită de fiul ei, tot cetăţean român, în vârstă de 17 ani, ambii cu domiciliul pe raza judeţului Argeş.
La controlul de frontieră, femeia a prezentat pentru minor o procură notarială care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale uneia autentice, aceasta fiind falsă. Femeia a declarat că a primit procura notarială de la tatăl minorului, neştiind că este falsă.
În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor două persoane şi efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiuniloruz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, precum şi participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
https://www.politiadefrontiera.ro/files/video/mame-care-au-incercat-sa-iasa-ilegal-cu-minorii-din-tara--depistate-in-p-t-f--nadlac-ii.mp4
Sursa: Politia de Frontiera
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Primăria Orașului Năvodari organizează licitaţie publică în vederea vânzării unui teren în suprafaţă de 142mp, strada Bradului fn
PRIMĂRIA ORAŞ NĂVODARI organizează licitaţie publica în vederea vanzarii unui teren în suprafaţă de 142mp, situat în oraşul Năvodari, strada...