Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit și confiscat bunuri în valoare de peste 10.000 lei, pentru care un cetățean român şi un moldovean nu au putut prezenta documente de proveniență.
În data de 19.02.2020, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz înmatriculat în România, cetățeanul român M.E., în vârstă de 32 de ani, cu domiciliul pe raza județului Constanța.
De asemenea, în data de 17.02.2020, la același punct de trecere, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz înmatriculat în R.Moldova, cetățeanul moldovean B.V., în vârstă de 32 de ani.
În urma verificărilor specifice, colegii noștri au descoperit 125 articole vestimentare pentru care cei doi bărbați nu dețineau documente de provenienţă.
Aceștia au declarat faptul că au achiziţionat bunurile din Turcia, urmând a le comercializa pe teritoriul României, respectiv în R.Moldova.
Pentru bunurile transportate, persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amenziîn valoare totală de 1000 lei, iar produsele a căror valoare se ridică la aproximativ 10.700 lei au fost confiscate şi vor fi introduse în camera de corpuri delicte a instituţiei.
Sursa: Comunicat Garda de Coastă
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024