Familia copilului bătut la Mangalia, aflat acum în moarte cerebrală își strigă disperarea și neputința în fața Spitalului Județean Constanța.
Părinții lui Andrei ar vrea ca să-l transfere oriunde în altă parte, dar toate spitalele îi refuză, pe motiv că nu mai e nimic de făcut din punct de vedere medical. Andrei este în comă profundă de 20 de zile iar părinților li s-a spus să ia în calcul și deconectarea de la aparate.
Părinții lui Andrei, câteva rude și prieteni din Mangalia au protestat la Constanța. Purtând pancarte pe care își scriseseră necazul, oamenii au strigat sperând ca disperarea lor să fie auzită la București la Ministerul Sănătății. Este ultimul lucru pe care-l mai pot face, după ce au bătut la toate ușile din Capitală.
Oamenii sunt conștienți că multe lucruri n-au mai rămas de făcut pentru Andrei, dar nu se pot împăca nicicum cu gândul că adolescentul este pierdut. Se agață de orice minune pe care o poate face orice medic și vor să încerce tot posibilul.
Spitalul Județean Constanța și-a data acceptul pentru transfer, însă momentan niciun alt spital nu-l acceptă pe Andrei. De altfel, sunt și riscuri enorme pe timpul transportului, sau a transferului din salon la elicopter.
Tatăl băiatului cere acum ajutorul Ministerului Sănătății.
Andrei este în comă profundă de 2o zile iar părinților li s-a spus să ia în calcul și deconectarea de la aparate.
Pe 1 februarie Andrei a fost bătut de un coleg de școală în Mangalia. O hemoragie cerebrală l-a bagat în spital iar starea lui a mers din ce în ce mai rău. Agresorul, minor și el, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și se află după gratii. Părinții lui Andrei speră ca justiția să facă dreptate, indiferent dacă fiul lor va trăi sau nu.
Redactor: Cristina Niță
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...