14 localități din județul Constanța vor beneficia de cadastrare gratuită

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitaţie, în 2020, lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în peste 500 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT). Pentru primele 246 de comune, procedurile de atribuire vor fi iniţiate în luna aprilie.
Printre acestea se numără 14 UAT-uri din judeţul Constanţa. Finanţarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR).
Comunele din judeţul Constanţa pentru care vor fi scoase la licitaţie lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor, în luna aprilie a acestui an, sunt: AGIGEA, AMZACEA, CASTELU, COBADIN, CUZA VODA, DELENI, LUMINA, MIRCEA VODA, OSTROV, PESTERA, SALIGNY, SILISTEA, TUZLA şi VALU LUI TRAIAN, iar suprafaţa vizată este de 118.456 de hectare.
Finanţarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.
Proiectul major “Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România” are o valoare de aproximativ 313 de milioane de euro şi vizează realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru o suprafaţă de aproape 5,8 de milioane de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României.
Anul trecut, în judeţul Constanta au fost eliberate, gratuit pentru cetăţeni, prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF), aproape 3.000 de cărţi funciare. Lucrările de cadastru general au fost finanţate din veniturile proprii ale ANCPI, prin Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanta.
Sursa: Comunicat Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanta

Cele mai Accesate Articole