Familia bărbatului ucis de fostul prefect al Constanței care a condus sub influența băuturilor alcoolice şi a intrat pe contrasens este consternată de când judecătorii l-au arestat pe vinovat la domiciliu.
Soția și fratele victimei, copleșiți de durere spun că au fost mituiți cu bani să mușamalizeze cazul dar n-au vrut să primească niciun leu. Speră ca într-un final, justiția să facă dreptate și fostul prefect al Constanței, Ioan Albu să fie pedepsit.
Accidentul comis de Ioan Albu, care a condus autoturismul băut fiind s-a produs în urmă cu o săptămână. Fostul prefect al Constanței se îndrepta spre Viișoara, localitate unde familia lui deține o podgorie de viță de vie. La un moment dat, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a intrat în plin în mașina pe care o conducea Relu Tudor. Relu Tudor a murit pe loc.
Din verificarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,91 mg/litru alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto vinovat de producerea accidentului. Ioan Albu a fost internat în spital iar victima a fost înmormântată de familie, la Constanța. La externare, fostul prefect a fost arestat la domiciliu, de judecatoria Medgidia.
Procurorii au contestat deja decizia instanţei. Aceasta se va judeca în câteva zile. Prezent la judecătorie, împreună cu avocatul său, Ioan Albu a declarat că regretă fapta şi se angajează să aibă grijă de familia victimei sale.
Fostul prefect Ioan Albu, are 38 de ani și este fiul lui Gheorghe Albu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Familia Albu este considerată una dintre cele mai bogate din județ. Deține peste 800 de hectare de teren în diverse localități din județ, 1.300 de metri pătrați de luciu de apă, mai multe firme și terenuri forestiere iar la Viișoara are un domeniu viticol, cramă și hală de vinificație.
În acest moment, fostul prefect are un dosar penal cu două capete de acuzare: ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Reporter: Cristina Niță ; Imagine: Ionuț Constantin
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024