Carambol rutier la ieșire din Medgidia

Pompieri, echipaje medicale și polițiști au intervenit pentru salvarea a șase persoane în urma unui grav accident de circulație care a avut loc la ieșire din Medgidia spre Valea Dacilor, pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare.

 În accident au fost implicate o maşină, un TIR, un microbuz şi o căruță.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite. Pentru una dintre victime a fost necesară intervenția unui echipaj de la descarcerare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea. De asemenea, la locul accidentului a fost direcționat și un elicopter SMURD.
Polițiștii constănțeni le reamintesc conducătorilor auto faptul că sunt obligați să păstreze o distanță regulamentară față de autoturismul care circulă în fața lor.
Redactor: Cristina Niță

Cele mai Accesate Articole