Duminică a fost zi de sărbătoare pentru creştinii dobrogeni. Sute de credincioşi au luat cu asalt Mănăstirea “Sfântul Ioan Casian” cu ocazia hramului lăcaşului de cult.
La ceremonie a participat Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi care au săvârșit Sfânta Liturghie.
Totodată, a fost oficializată și o slujbă de hirotonie.
Cu mic cu mare, în pelerinaje cu autocare sau cu autoturismele personale, credincioşii s-au împărţit între locurile sfinte ale mănăstirii. Unii au participat la slujbă, alţii s-au rugat la icoana sfântului Ioan Casian, în timp ce alţii s-au rugat în peştera în care a locuit sfântul.
Sfântul Ioan Casian s-a născut în anul 360 la Casimcea şi a locuit pentru o perioadă în peştera în apropierea căreia a fost zidită mănăstirea. Anual, zeci de mii de credincioşi ajung să se roage la icoana Sfântului Casian pentru ca apoi să facă un popas la peştera care i-a fost locuinţă.
Mănăstirea a fost ridicată în anul 2001, cu ajutorul părintelui stareţ Iustin Petre. Documentele atestă însă existenţa unor mănăstiri pe aceste meleaguri încă din secolul IV, atunci când Dobrogea era o şcoală teologică înaltă, loc frecventat de numeroşi călugări sciţi.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: George Dima
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...