Constanța. Accesul publicului, interzis în locurile de joacă “Țara Piticilor”

Primăria Constanța anunță că Țările Piticilor și Gravity Park se închid pentru public.
Spațiile de distracții vor intra în renovare, astfel încât să fie asigurate toate condițiile pentru siguranța copiilor și tinerilor care le vor utiliza.
Măsura intră în vigoare începând de vineri, 20.03.2020, până pe data de 05.04.2020.
În Țările Piticilor se vor vopsi toate ansamblurile de joacă și vor fi înlocuite elementele deteriorate, pentru a putea fi folosite apoi în siguranță de către prichindei.
Totoda tă, vor fi văruite bordurile și pomii, iar gardurile vor fi vopsite.
În ceea ce privește Gravity Park, în cadrul complexului vor fi realizate lucrări care sunt necesare, precum vopsirea elementelor utilizate în practicarea sporturilor extreme, zugrăvirea pereților interiori ai clădirii sau igienizarea toaletelor.

„Aveam în plan să renovăm luna viitoare atât Țările Piticilor, cât și Gravity Park. Având în vedere situația existentă și faptul că acestea sunt tranzitate un număr redus de utilizatori, le vom închide pentru public și le vom renova mai devreme față de cum stabilisem inițial. În consecință, în această perioadă nu vom mai face dezinfecție, iar fondurile le vom folosi pentru piesele care trebuie înlocuite”, a precizat directorul RAEDPP Constanța.
Lucrările vor fi realizate cu angajații proprii ai Regiei.
Sursa: Primăria Constanța

Cele mai Accesate Articole