Biserica “Buna Vestire” din Năvodari și-a serbat hramul

Creştinii ortodocşi au sărbătorit astăzi “Buna Vestire”, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului. Aceasta este si prima dezlegare la peşte, din Postul Paştelui.

Sărbătoarea aminteşte de ziua în care Arhanghelul Gavriil îi vesteşte Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să-l nască pe fiul Său Isus Hristos.
Totodată, Biserica „Buna Vestire“ din Năvodari şi-a sărbătorit hramul. Din păcate, dacă în anii precedenți, biserica era neîncăpătoare pentru sute de credincioși, anul acesta slujba s-a ținut cu ușile închise, pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19. Cu toate acestea, postul nostru de televiziune, Litoral TV, a transmis slujba, live, pentru toți credincioșii care, în contextul actual, nu au putut participa la slujbă.
Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an pe 25 martie, în perioada Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea aceasta.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Ionuț Constantin

Cele mai Accesate Articole