Traficul la punctele de trecere a frontierei de stat a scăzut mult în ultima perioadă, chiar foarte mult, comparativ cu cel din urmă cu o lună.
Nu se știe dacă mesajul autorităților a fost recepționat, sau dacă la mijloc ar fi teama de carantina impusă, cert este că numărul românilor care au intrat în țară în ultima perioadă a tot scăzut.
Luna trecută a fost o adevărată nebunie la granița de vest a țării, acolo unde zeci demii de români așteptau cu orele ca să li se permită să revină în țară. Mulți dintre ei au făcut chiar scandal, nemulțumiți de timpul mare de așteptare, dar mai ales din cauză că vor fi nevoiți să stea în carantină.
Președintele Klaus Iohannis le-a recomandat, în mai multe rânduri, românilor aflați în zonele roșii de infecție cu coronavirus, să nu vină acasă de Pașe.
Așa se face că, potrivit site-ului Poliției de Frontieră, pe sensul de intrare în România, în ultimle 24 de ore, au fost înregistrate doar 10.700 de persoane și 8.600 de mijloace de transport, cu 4.000 mai puține decât în ultima zi a lunii martie, cand au fost înregistrate 14.700 de persoane și 8.200 de autovehicule, și cu 62.500 de persoane mai puține decât fix în urmă cu o lună când, pe 8-9 martie a.c., au fost înregistrate 73.200 de persoane și 19.500 de autovehicule.
Dacă în prima parte a lunii martie, media era cuprinsă între 50 de mii și 70 de mii de persoane pe zi, de la începutul lunii aprilie și până în prezent, numărul cel mai mare de persoane care au tranzitat granița s-a înregistrat pe datade 3 aprilie și nu a fost mai mare de 16.200, în timp ce pe 7 aprilie au intrat numai 9.200 de oameni.
Potrivit rapoartelor Poliției de Frontieră, perioada cea mai aglomerată, din punct de vedere al persoanelor intrate în țară, a fost 15 februarie – 15 martie, înaintea decretării stării de urgență.
De precizat că numărul mare de persoane care au intrat în țară nu reprezintă numai românii reveniți pe meleaguri autohtone, din cauza pandemiei, ci sunt și persoane care doar tranzitează teritoriul României, precum și cetățeni străini rezidenți.
Însă, așa cum menționam anterior, mulți români aflați încă în afara țării au renunțat la gândul de a mai veni acasă. Autorităţile şi sociologii sunt de părere că fenomenul are loc pentru că români care revin acum în ţară sunt introduşi automat în carantină până după Paşte. Totuși, există posibilitatea ca în săptămâna următoare, premergătoare sărbătorilor pascale, numărul celor care intră în țară să mai crească puțin.
Redactor: Daniel Albu
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024