Marele premiu Loto 6/49 ajunge la Vaslui. Norocosul a jucat un bilet cu 3 variante simple

Nu aduce anul ce aduce ceasul! Sau mai bine zis, nu câştigi o viaţă cât va primi un vasluian care şi-a încercat norocul la Loto 6/49.
Iar extragerea de duminică seară i-a adus un premiu în valoare de 16,69 milioane de lei.
Loteria Română a anunţat că premiul la categoria I a jocului Loto 6/49 a fost câstigat, iar biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Vaslui, fiind completat cu 3 variante simple.
Numerele care ar fi putut schimba viaţa oricărui român sunt: 24; 16; 38; 27; 11; 3.
„În conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorii la jocurile de tip loto organizate şi administrate de către Loteria Română au la dispoziţie 90 de zile, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica premiul”, precizeaz[ compania.
Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 fusese câştigat pe 28 iulie 2016, iar valoarea premiului a fost de 17,7 milioane lei.

Cele mai Accesate Articole