Demolarea silozului Traian: păgubitul să pregătește de proces

În ediția de ieri a jurnalului principal Litoral TV, v-am prezentat un material despre unele posibile nereguli privind demolarea silozului Traian, aflat pe varianta orașului Constanța.

Mai exact, un cetățean care locuiește în zona respectivă ne-a contactat pentru a reclama că demolarea uneia dintre celulele silozului i-a crăpat pereții și tavanul locuinței. Nicu Năstase, reclamantul, ne-a precizat că totul este învăluit în mister, iar cei care efectuau lucrarea nici nu au vrut să stea de vorbă cu el. Mai mult decât atât, i-au spus că dacă are ceva de reclamat, să îi dea în judecată.
La rândul nostru am cerut un punct de vedere oficial de la directorul Inspectoratului de Stat în Construcții, Harry Boiagian. Acesta, însă, nu ne-a putut oferi nici o lămurire în acest sens, pe motiv că situațiile de acest gen nu intră în competența Inspectoratului. Mai mult decât atât, Boiagian recomandă persoanei în cauză să își angajeze un expert pentru a întocmi o expertiză, iar în funcție de rezultatul acesteia, păgubitul să se adreseze instanței, pentru rezolvarea cauzei pe cale civilă.
Prin urmare, situația poate fi tranșată doar de judecători. Însă, în acest moment, instanțele soluționează numai cauzele urgente, iar până la un proces civil, locuința lui Năstase ar putea fi avariată și mai mult, întrucât demolările nu s-au terminat.
Și apropo de acest lucru, miercuri după-amiază, în timp ce primul material pe această temă se pregătea să intre pe post, o a 3-a unitate a silozului a fost pusă la pământ, tot cu ajutorul materialelor explozibile, timp în care noi crăpături au apărut în pereții locuinței reclamantului.
Redactor: Daniel Albu

Cele mai Accesate Articole