Prima zi de relaxare pe litoral

După aproape două luni în care bisericile din România au fost închise pentru public, lăcașurile de cult și-au deschis porțile pentru credincioși, însă slujbele religioase s-au ținut în aer liber.

Acest lucru s-a întâmplat și la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța unde IPS Teodosie a ținut o slujbă impresionantă.
În lăcășul de cult oamenii au intrat pe rând să nu se aglomereaze spațiul pentru că trebuie să existe o distanță de 8 metri între persoane. Și aici purtarea măștilor este obligatorie atât pentru enoriași cât și pentru slujitorii bisericii. Nu este indicată atingerea sau sărutarea obiectelor de cult. Cât despre împărtășanie, au loc consultări între biserici pentru a găși altă soluție decât folosirea linguriței de plastic de unică folosință, pe care Patriarhia Română o respinge. Până atunci împărtășirea credincioșilor se amână.
De relaxarea restricțiilor s-au bucurat și oamenii care au ieșit să se plimbe și să admire marea pe faleza de la Cazino, după două luni de izolare.
Măsurile se vor relaxa treptat, iar autoritățile le recomandă cetățenilor să respecte în continuare regulile stricte de igienă și distanțare socială.
Reporter: Cristina Niță ; Imagine: Ionuț Constantin

Cele mai Accesate Articole