Sursa: CNI
Compania Națională de Investiții anunță că joi, 28 mai, în prezenţa ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ștefan, s-a semnat contractul de finanțare pentru construirea căminului studențesc de la Universitatea Constanța.
Căminul va avea o dispunere funcțională în regim de DS + P + 4E + 5 retras și va asigura în total 167 de locuri de cazare.
Camerele sunt prevăzute a avea capacitatea de două locuri (cu excepția celor destinate persoanelor cu dizabilități) și vor fi dotate cu grup sanitar propriu. Noua clădire va respecta cerințele și normativele în vigoare, fiecare cameră fiind echipată cu mobilier specific (pat, birou, dulap, frigider și etajere). Totodată, clădirea va fi prevăzută cu spălătorie, uscătorie, călcătorie, cabinet medical, bibliotecă.
Fiecare etaj va fi prevăzut și cu sală de mese cu chicinetă și sală de lectură.
Valoarea totală a contractului este de 16.691.203, 62 lei (cu TVA, taxe și cote), iar finanțarea se va realiza, în condițiile legii, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Durata contractului este de 18 luni, dintre care 2 luni de proiectare și 16 luni de execuție.
Obiectivul va fi realizat prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naționala de Investiții (instituție aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației).
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024