Daruri pentru copiii din localitatea Corbu, oferite de militarii de la Capu Midia

Militarii Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion BUNGESCU” și-au propus și au reușit să le facă o surpriză frumoasă copiilor și adolescenților din localitatea Corbu, cu ocazia zilei de 1 iunie.
Sunt copii care provin din familii cu venituri modeste și care au primit cu emoție și bucurie darurile oferite de militari. Este vorba de rucsacuri, jocuri de dezvoltare a minții, echipamente sportive, articole pentru școală, jucării cu tematică militară, dulciuri și băuturi răcoritoare.
Prin această acțiune, militarii Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană doresc să ofere sprijin comunității locale și să îi stimuleze pe copiii mai mici sau mai mari să învețe, să facă sport, să își formeze un stil de viață sănătos și, de ce nu, să se gândească în viitor la o carieră militară.
Sursa: Comunicat C.N.I.Ap.AA.

Cele mai Accesate Articole